luni, 24 septembrie 2018

Despre 7 cărți din atâtea câte sunt...


Am tot căutat prilej să revin la scrisul ”pe blog”, nu numai pe Facebook, unde dinamica e alta..., iată că s-a întâmplat acum și o fac cu bucurie, sper să reușesc să rămân... în zonă :) 

Așadar, provocarea a fost să postez vreme de o săptămână, zilnic, pe Facebook, o copertă de carte, fără alte explicații, doar cu îndemnul de a citi și de a-i ruga pe prieteni să se alăture acestui demers. Am tot văzut că unii au participat deja, alții pe care i-am întrebat au spus că nu au timp, în fine, nu voi nominaliza, dar voi fi fericită dacă cineva va continua ”povestea” plecând de la postarea aceasta.



1. Prima carte, ”Povestașul” - Mario Vargas Llosa, este cartea pe care eu o iubesc cel mai mult din tot ce am citit până acum, pentru că tot ce-i scris acolo e undeva la limita dintre real și imaginar, cu granița aceea foarte fină care poate face lucrurile minunate sau dezastruoase, cu secunda care poate aduce echilibru sau haos total, cu decizia ce te poate duce înainte sau te poate țintui pe loc, te poate face „să zbori” sau să te autodistrugi. Cum zic, fin, aproape imperceptibil, ține de tine unde faci pasul, ce și cum spui sau faci... Întrebarea pusă atât de clar și de direct ”O fi chiar așa de simplu de zburat?” are și răspuns pe măsură, fiecare primește răspunsul meritat. Exact ca în cazul oricărui lucru simplu, răspunsurile bune le primești doar dacă ai curaj, dacă ai energia și puterea de a merge în echilibrul tău, spunând povestea cu voce tare de câte ori trebuie pentru a nu fi uitată. Așa lumea merge mai departe, cu tine parte din ea, spre neuitarea oamenilor, lucrurilor și obiceiurilor bune. Comoditatea pare sursa tuturor necazurilor și cred că așa și e, când stai la propriu pe loc, n-ai cum să aduni energie bună în jurul tău, când nu spui ce gândești, se adună frustrări, când nu ești atent, poți fi încolțit ușor, căutările trebuie să fie permanente, ”mersul” nu trebuie oprit nici atunci când nu mai poți sau... nu mai ești.
Pentru mine e cartea de re, re, re, recitit când mă părăsește curajul, când nu pot citi nimic altceva, când vreau să îmi amintesc lucruri și când simt să sunt la un capăt de drum sau de poveste. 

2. ”Moscova-Petușki”, Venedikt Erofeev, este despre lumi, diferite lumi, exact ca în viața de zi cu zi. Noi cu ale noastre, restul oamenilor cu lumea lor. Realitatea lor nu-i și a noastră din varii motive, din cauze obiective sau total subiective, de aceea poate, înainte de a judeca, de a ne bate cu pumnul în piept că știm și avem dreptate, ar trebui să ne străduim să pricepem că e sănătos să ne mai punem întrebări, să avem temeri, să acceptăm că unii avem frici, neajunsuri, vicii, nu putem fi toți la fel, nu ne putem alinia la orice doar pentru că așa ni se spune. Aparent este o carte despre un cetățean veșnic beat sau mahmur, în realitate este o carte dureros de profundă, scrisă cu mult umor, atât de necesar mai ales în cazuri de targă :)

3. ”Harun și marea de povești”, Salman Rushdie, a fost o revelație pentru mine, nu credeam că poate exista o carte în care să regăsesc toate cărțile copilăriei și un strop din toate poveștile citite până la ea. E un fel de mozaic, te face să zâmbești, dar și să îți pui întrebări, să vrei să afli repede, repede ce se petrece la final, dar și să amâni momentul ca să nu se termine prea repede și să ieși din atmosfera care te copleșește încă de la primele rânduri. De citit pe îndelete, dar cu sufletul la gură.

4. ”Culmile neantului”, Joe Simpson, nu-i o carte despre care să povestești și nu-i o carte pentru oricine. N-o să vă placă dacă nu sunteți genul bine înfipt în bocanci, gata să lupte până la ultima picătură de energie pentru ceva ce merită. Aici e vorba, aparent, despre lupta pentru a supraviețui, dar povestea nu e numai despre asta, ci și despre pasiunea cu care unii oameni fac anumite lucruri, pasiune care se poate transforma în obsesie, în viața în sine. Toate sentimentele posibile sunt descrise aici, e de o mie de ori mai minunată decât filmul, e o carte pe care, dacă poți să o citești până la capăt, vei simți nevoia să o ai foarte aproape, să o deschizi la întâmplare, să tragi aer în piept și să te pui pentru o secundă în oricare situație sau stare descrisă acolo, ca să vezi că orice ți se întâmplă, nu-i nici pe departe ce ți s-ar putea întâmpla. Povestea despre curaj și prietenie e bonus, descrierea absolut fabuloasă a peisajelor este extra-bonus. Într-un top 10, cartea asta este pe locul 2., după ”Povestașul”.

5. ”Cele mai frumoase povestiri” – iubesc proza scurtă, Dino Buzzati este cel mai aproape de felul în care mi-ar plăcea să știu să scriu. Dacă mă pornesc să argumentez, nu termin azi, zic să vă las doar cu provocarea de a citi câteva rânduri din orice povestire și se va lămuri totul.
  
6. ”Romanul cocainei”  M. Angheev, este despre forță, demnitate, relații interumane. Dincolo de orice neliniște a personajului, dincolo de destinul dramatic, cartea vorbește despre percepția individului asupra evenimentelor care îl privesc sau nu și ilustrează cumva nebunia pe care o avem fiecare în parte, căci, să fim serioși, toți avem doza noastră... E o carte care ar trebui să fie pe lista de lecturi pentru elevii de liceu, ar răspunde la niște întrebări pe care la o vârstă poate nici nu ai curajul să ți le rostogolești în minte mai departe de momentul zero, când ești luat de val sau pur și simplu nu-ți pasă de niște aspecte ale vieții.

7. ”Umbrela Sfântului Petru”, Mikszath Kalman, este o bucurie de carte, o lectură savuroasă, oricând de reluat dacă ai nevoie de o doză de optimism și de impulsul de a continua orice lucru sau demers chiar și când simți că nu e cale de izbândă. Oamenii au nevoie să creadă în povești frumoase, au nevoie de miracole, nu contează cum și de unde vine ele, important e să creeze atmosfera aceea care dă forță și farmec momentelor  banale, iar celor disperate sau de neînțeles, ”explicația” atât de necesară, când nu-i fir de logică în tot ce ți se întâmplă și spui ”de ce eu? de ce mie?”. Ce contează care-i întruchiparea binelui câtă vreme noi îl percepem? Minunile există, obiectele magice există, sub formă de „umbrelă roșie”, precum în carte, sau orice altceva, totul e să avem ochi pentru ele. Umor bine dozat, scris lejer, dar îngrijit și cu atenție la detaliile care în aparență sunt neimportante, dar în final se dovedesc a fi esența lucrurilor.



Puteam să aleg cărți foarte la modă ce se află în biblioteca oricăruia dinte voi, dar m-am gândit că e mai util să vorbesc despre acestea, în speranța că, dacă nu le-ați citit, vă atrag atenția. A fost foarte greu să aleg, mi-aș fi dorit să fie pe listă o mulțime de cărți citite în copilărie sau ”Ochi de câine albastru”, ”Armele secrete”, măcar o carte a lui Murakami, poezie rusă, Svejk, ”Rămășițele zilei”, ”În zahăr de pepene”, ”Unul, nici unul și o sută de mii”, ”Pușca de vânătoare”, ”Du-te și pune un străjer”, ”Casa de hârtie”, ”Păpădiile”, ”Marți cu Morrie”, ”Despre dragoste și umbră”, ”Expresul de Stambul” sau chiar lecturile din vara asta, dar pentru ele poate găsesc vreme și dispoziție să mă reapuc de scris, pe îndelete, pe pagina asta lăsată de ceva vreme acolo, pentru... când o fi... :)

Mulțumesc! La bună citire, aștept să văd dacă v-a făcut cu ochiul ceva...

M.